Trasaturile negative de caracter

Nimeni nu este perfect, iar de la aceasta regula nu se abat nici copiii nostri. Pe masura ce copilul isi dezvolta caracterul este inevitabil faptul ca isi va insusi si o serie de trasaturi negative. In schimb toate aceste trasaturi pot fi identificate din timp si acolo unde este cazul combatute. 

Trasaturile de caracter pot fi, in general, impartite in 3 categorii dupa cum urmeaza:

• Trasaturi  raportate la societate - Reprezinta acele trasaturi care determina atitudinea individului fata de ceilalti oameni precum si simtul raspunderii si al responsabilitatii. Trasaturile negative din aceasta categorie sunt individualismul, manipularea, linguseala, egocentrismul.
• Trasaturi raportate la activitatea prestata - Reprezinta trasaturile care determina atitudinea individului fata de propia munca sau activitate. Ca si trasaturi negative aici putem aminti lenea, neglijenta, dezordonarea etc.
• Trasaturi raportate la sine - Aceste trasaturi determina atitudinea fata de sine, si poate dintre toate reprezinta cea mai sensibila categorie. Trasaturile negative din aceasta categorie sunt sentimentele de inferioritate sau superioritate (complexele), ingamfarea, aroganta, mandria etc.

Pentru combaterea trasaturilor nu exista o reteta anume deoarece fiecare copil va avea o personalitate si un caracter unic format doar din anumite combinatii de trasaturi, combinatii care afecteaza modul in care acestia percep si raspund la stimulii externi.

Dintre trasaturile negative la copii avem minciuna, capriciul, timiditatea, complexele de inferioritate ca fiind printre cele mai intalnite. Spre exemplu, minciuna poate fi descoperita si combatuta la orice varsta.

In perioada prescoalara, cand imaginatie este in plina dezvoltare minciuna este de multe ori confundata cu rabufnirile de imaginatie si creativitate.  In acesta perioada copilul traieste intr-un univers aflat la gradinita dintre realitate si imaginatie, si deseori fabule ale imaginatiei sale sunt trecute ca fiind reale. Acestea inca nu pot fi clasificate ca si minciuna decat in ocaziile in care "fabulele" au ca si tinta obtinerea unor avantaje. Dupa varsta de 7 ani insa, daca este folosita minciuna, ea indica fie o suferinta afectiva (unde minciuna poate fi folosita spre exemplu pentru evidentiere), fie incapabilitatea de a se integra in mediu (ori un mediu anume, ori mediul in general) sau in cel mai rau caz o tulburare de personalitate (chiar cazul de psihopatie / sociopatie).

In functie de scopul minciunii si varsta copilului, se poate adopta ca si remediu dezvoltarea simtului realului, oferirea increderii, inlocuirea pedepselor cu alti stimuli sau aplicarea lor in mod diferit etc.

Copilul trebuie sa realizeze faptul ca sinceritatea reprezinta increderea reciproca iar minciuna are calitatea de a distruge aceasta incredere. Spre exemplu daca motivul minciunii este integrarea in diverse anturaje sau pur si simplu in societate atunci aceasta trasatura poate fi combatuta prin exemple pe baza carora sa ii puteti demonstra ca sinceritatea sta la baza increderii care la randul sau sta la baza prieteniei si relatiilor sociale in general. Nevoia de a minti este de asemenea necesar sa fie inlaturata, iar acolo unde nu este posibil (daca provine din alte colective) copilul sa fie sprijinit, si subtil indrumat catre sinceritate in mod constant.