Totul despre relatia bunici - copii

Pare surprinzatoare uneori apropierea dintre bunici si nepoti, indivizi apartinand unor generatii diferite, intre care este, in medie, jumatate de secol. Unii se apropie de finalul vietii, ceilalti sunt de abia la inceputul ei. Inconstient poate fi vorba de o dorinta de intoarcere in urma a celor dintai si de o nevoie de cunoastere a celor din urma. Bunicii se bucura sa impartaseasca nepotilor amintirile si experienta lor de viata, care vor supravietui in felul acesta, iar copiii le vor asculta cu aviditate.

Se spune ca bunicii sunt mai toleranti si mai blanzi cu nepotii decat au fost cu proprii copii. Avand o responsabilitate mai scazuta in cresterea si ingrijirea lor, privind lumea cu mai multa intelepciune decat in tinerete, bucurandu-se de viata care inmugureste din nou langa ei, acest lucru este, de regula, adevarat.

Adesea, bunicii, care in tinerete nu au avut timp de proprii copii, compenseaza preocupandu-se de nepoti. Ei au un rol important in dinamica familiei extinse. Cu totii ne imaginam niste bunici oricand disponibili, rabdatori, gata sa se joace, sa spuna povesti, sa explice nepotilor cate-n luna si in stele, sa gateasca prajituri si mancaruri gustoase la comanda. Unii sunt mai apropiati de aceasta imagine, altii sunt mai anxiosi, mai putin permisivi in ceea ce priveste activitatile cu potential de risc (catarat, sarit, mers cu rolele sau cu bicicleta, etc.)

Unii bunici tind sa-si rasfete nepotii, actionand, din pacate, in detrimentul autonomiei si independentei acestora. De exemplu, ei il hranesc pe cel mic si atunci cand acesta stie sa manance singur, il imbraca ei, chiar daca el poate singur, il spala sau fac diverse alte lucruri in locul lui. Nepotii, la randul lor, eludeaza cu mai multa usurinta regulile stabilite de parinti atunci cand ii au pe bunici de partea lor. Totusi, ar fi bine sa existe o comunicare autentica intre parinti si bunici, astfel incat mediul in care se dezvolta copilul sa fie constant.

In unele familii bunicii ajung sa fie, inca de la nasterea nepotului, substitute parentale. Fie ca parintii nu au timp sa se ingrijeasca de copil, fie ca mama a fost, la randul ei, rasfatata, devenind imatura emotional, bebelusul este lasat in grija bunicilor. In acest caz, oricat de afectuosi si de bine-intentionati ar fi bunicii, el traieste un sentiment de abandon. In lumea sa psihica, figurile parentale vor fi reprezentate de bunici si, mai tarziu, daca isi va relua locul in familia parintilor, nu va simti niciodata ca apartine acolo.

Este bine sa "profitati" daca aveti bunici, rugandu-i sa le impartaseasca nepotilor din experienta lor si sa-si petreaca timp cu ei. Copiii vor invata astfel despre trecutul lor, isi vor cunoaste radacinile, vor intelege ca mama si tata au, la randul lor parinti si ca ei vor deveni, candva, parinti. Iar dumneavoastra veti avea mai multa disponibilitate pentru viata personala sau pentru aceea de cuplu. Dar, totodata, incercati sa mentineti rolul fiecaruia in spatiul familial, fara a-i incarca pe bunici si fara a-i obliga sa-si asume din nou responsabilitatile unui parinte.