Cont personal

Sa comunicam cu adolescentii!

autor: Psih. Sofia Manuela Nicolae

 
Similare
Identitatea reprezintă conştiinţa imaginii de sine a individului, aşa cum este percepută...
 
Iubirea este unul dintre cele mai personale sentimente ale omului, fiecare având propriul...
 
În secolul 21 adolescenţii se confruntă cu situaţii poate mai dificile decât în orice...
 
Pentru cei care urmează un ciclu lung de şcolarizare, intrarea la liceu constituie un...
 
Comunicarea nu se instaurează dintr-o dată! Este un proces lung şi dificil în care toţi...
 
Taguri: viata  varsta  adolescenta  parintii 
Încă de la pubertate, copiii încep să-şi petreacă tot mai mult din timpul liber în afara casei, printre cei de vârsta lor. Este momentul în care părinţii, mai ales mama, trăiesc un sentiment de inutilitate, de zădărnicie. Acest sentiment poate reapărea mai târziu, la plecare efectivă a copilului din casa părintească.

Aşa cum pentru copii adolescenţa semnifică trecerea unui prag, acela între copilărie şi adolescenţă, şi părinţii trec printr-o schimbare importantă. Dacă până atunci rolul lor fusese în special acela de educator, acum este timpul să se retragă încetul cu încetul, rezumându-se doar la un rol îndrumător.

Relatia copil-parinte

Pentru ca relaţia copil - părinte să nu se deterioreze la vârsta adolescenţei, este nevoie de mult tact din partea părinţilor. Este vârsta la care copilul devine ironic, nemilos uneori – în general cu părintele de acelaşi sex.

Pentru a face trecerea mai uşoară, atât lor înşişi cât şi copiior, părinţii nu trebuie să-şi neglijeze niciodată viaţa personală şi viaţa de cuplu. Este trist când se ajunge la atât de frecvent întâlnita exclamaţie: "Cât m-am sacrificat pentru tine!". Este trist în primul rând pentru părintele care nu şi-a oferit libertatea de a se bucura de plăcerile vieţii, identificându-se exclusiv cu rolul matern sau patern. De asemenea, este trist pentru copilul care se vede dintrodată încărcat cu o povară a cărei vină nu o poartă. În astfel de cazuri, adolescentul fie se revoltă, replicându-i părintelui că nu a fost obligat să se sacrifice, fie acceptă povara şi îşi dedică părinţilor toate acţiunile şi reuşitele ulterioare.

În ambele cazuri, relaţia cu părintele este deteriorată.
A comunica este similar cu "a pune în comun". Desigur, nu este uşor să pui ceva în comun cu o fiinţă care nu prea mai seamănă cu copilul ascultător de acum jumătate de an, care ascultă o muzică pe care nu o înţelegeţi şi foloseşte un limbaj argotic. Iată câteva reguli care vă pot ajuta în comunicarea cu adolescenţii şi nu numai:
  1. Vorbiţi despre propria persoană, nu despre cel din faţa dumneavoastră: "Când tu te întorci noaptea acasă fără să mă anunţi că vei întârzia, mă simt îngrijorată." Evitaţi reproşurile ("Mereu ajungi noaptea acasă!"), întrebările retorice ("Ce ai făcut până la ora asta?") sau interdicţiile (Să nu mai vi la ora asta!"). Aşa cum, probabil, vă amintiţi din propria adolescenţă, acestea nu au decât darul de a adânci prăpastia intergeneraţională.
  2. Evitaţi etichetările şi predicţiile negative: "Eşti un derbedeu!", "Nu vei face nimic din viaţa ta!" Acestea nu fac decât să clatine imaginea de sine a copilului.
  3. Încercaţi să-i oferiţi responsabilităţi, mai ales în privinţa deciziilor asupra propriei vieţi.
  4. Acordaţi-i suficientă libertate pentru a experimenta, însă stabiliţi-i limite pentru a nu se simţi confuz.
  5. Menţineţi-vă poziţia de adult, fără a încerca să copiaţi comportamentul sau preocupările adolescentine în dorinţa de a-i deveni prietenă sau prieten. Adesea, adolescenţii se ruşinează cu părinţii care încearcă să treacă ei înşişi în poziţia de adolescent.
  6. Respectaţi-i opiniile şi dorinţele, chiar dacă nu vă stă în putere să le satisfaceţi.
  7. Lăudaţi-l pentru lucrurile bune făcute – oricine are nevoie de încurajare, chiar dacă a depăşit vârsta primilor paşi.

În orice relaţie şi în orice cămin se doreşte armonia. Însă aceasta nu este posibilă întotdeauna. Există momente în viaţă, iar adolescenţa este unul dintre acestea, când corpul suferă anumite transformări hormonale. Aceste dezechilibre temporare se traduc în plan comportamental prin dispoziţie labilă, impulsivitate, rebeliune, izolare. Este important de ştiut, însă, că modificările nu sunt de durată, iar acestă perioadă, cu suişurile şi coborâşurile sale, cu problemele inerente de comunicare, va avea un final.
Comentarii
Nu exista niciun comentariu adaugat inca.
Fii tu primul care comenteaza acest articol.
PRINT

Ultimele postari

Intra in lacafenea.ro