Parinte hiperprotector! Bine sau rau?

autor: Echipa GP

In cautarea propriei identitati

Identitatea reprezintă conştiinţa imaginii de sine a individului, aşa cum este percepută...

Iubirea in adolescenta!

Iubirea este unul dintre cele mai personale sentimente ale omului, fiecare având propriul...

Adolescentii si deciziile corecte!

În secolul 21 adolescenţii se confruntă cu situaţii poate mai dificile decât în orice...

Importanta unei vieti sociale!

O importantă transformare cognitivă a adolescenţei este deprinderea relaţiilor sociale....

Importanta comunicarii la pubertate!

Comunicarea nu se instaurează dintr-o dată! Este un proces lung şi dificil în care toţi...

Taguri: parinti protectori copii libertate ocrotire control

Convins ca lumea inconjuratoare este amenintatoare pentru micutul sau lipsit de aparare, parintele exagerat de grijuliu pune accent pe protejarea copilului. Printre trasaturile sale caracteristice se numara: imaginarea celor mai periculoase, mai sumbre si mai rele scenarii in care poate fi "prins", ca intr-o capcana fara scapare, copilasul sau (mai ales atunci cand se afla departe de el); apararea cu orice pret a copilului, chiar atunci cand acesta greseste, pentru a evita sa-l puna in situatii dificile sau sa-i creeze complexe; incercarea de a-l scuti pe cel mic de depunerea oricaror eforturi.

Cum se recunoaste?

Isi ocroteste copilul intr-o maniera excesiva, in asa fel incat il copleseste si-l sufoca.
Este mereu nesigur in ceea ce priveste dezvoltarea micutului sau si se nelinisteste adesea sub tot felul de pretexte.
Ii taie celui mic orice elan, cautand sa faca totul in locul sau.
Isi recompenseaza odrasla pentru gesturi si atitudini absolut obisnuite si ii face cadouri si suprize fara sa existe o ocazie speciala.
Cand cel mic gresete, nu-i arata acest lucru si incearca sa-i gaseasca scuze.
Nu face o diferenta clara intre nevoile afective firesti ale copilului si necesitatea impunerii unei discipline.
Isi pune copilul pe primul plan, neglijand restul relatiilor sale si chiar viata de cuplu.
Pentru a gestiona comportamentul inadecvat al acestuia, nu ia masuri concrete, ci incearca sa-si invinovateasca micutul.

Care sunt riscurile?

Este adevarat, cu un astfel de parinte copilul se simte iubit neconditionat si stie ca va putea conta oricand pe mama sau pe tatal sau. Intre cei doi se creeaza o complicitate si o cooperare profunde, dar nu foarte sanatoasa pe termen lung. Pe langa aceste doua avantaje relative, apar insa consecinte nefaste ce trebuie indreptate.

Daca micutului i se creeaza impresia ca lumea este un loc periculos, chiar daca parintele are motive mai mult sau mai putin intemeiate de a crede acest lucru, copilul va deveni temator, dar fara sa inteleaga prea bine de ce. Astfel, el va evita sa mearga la cresa sau la gradinita, de teama de a nu ramane singur sau pentru ca este prea timid pentru a-si face prieteni. Parintele excesiv de ocrotitor nu-si pune niciodata intrebari cu privire la propria atitudine, ci incepe sa se ingrijoreze numai atunci cand vede consecintele faptelor sale asupra comportamentului copilului. Dar daca va merge mai departe si va cauta sa inteleaga ce anume determina astfel de efecte, va reusi sa descopere problema esentiala. Parintele de acest tip comunica anxietatea proprie copilului, dar fara a-l proteja cu adevarat.

Copilul devine prea dependent de adult si nu mai are curajul de a actiona singur sau de a lua decizii in nume propriu. Este extrem de nesigur si se teme excesiv de lumea exterioara. Se inchide in sine, hranindu-si astfel lipsa de incredere in puterile si capacitatile proprii.

Comentarii