Cum isi pot stabili copiii adevarata valoare!

Valoarea de sine are două accepţiuni. Pe de o parte, fiecare om este valoros în sine însuşi – oricare i-ar fi comportamentul sau abilităţile. Această valoare este susţinută de iubirea necondiţionată, iar conştiinţa sa este o condiţie sine-qua-non a unei bune dezvoltări psihice. Pe de altă parte, „raportată la procesele sociale şi organizaţionale, valoarea este echivalentă cu utilitatea socială".

Simplificând, putem spune că avem valoarea lui a fi şi valoarea lui a face. Valoarea lui a fi este înnăscută şi adusă în conştiinţa copilului de către părinţi. Pentru societate, în schimb, nu suntem utili în sine. Pentru a avea o valoare în societate, trebuie să dispunem de anumite abilităţi şi cunoştinţe şi să le folosim.

In copilarie

În copilărie se confundă foarte uşor valoarea în sine cu valoarea socială. O dată cu intrarea în colectivitate, sentimentul de valoare al copilului începe să fie pus sub semnul întrebării de el însuşi, de colegi, educatori şi, uneori, din păcate, chiar şi de părinţi. Lumea copilului se diversifică, iar cerinţele cresc. Inevitabil, se compară cu ceilalţi, compararea constituind, la o anumită vârstă, chiar un mijloc de autocunoaştere. Rolul părintelui este acela de a aminti permanent copilului că este valoros în sine, indiferent de performanţa sa. Fără un sentiment clar al valorii personale, va deveni foarte important felul în care este privit şi valorizat de cei din jur. Ori, aceasta este o măsură precară şi superfluă a cunoaşterii de sine.

Să luăm exemplul unui copil fără aptitudini sportive. Acasă, el este apreciat ca fiind inteligent, cuminte, harnic. La şcoală, dacă mediul este ostil, se poate confrunta cu deprecierea colegilor şi a profesorului de educaţie fizică. În condiţiile unei valorizări de sine precare, cu timpul, lipsa abilităţilor sportive ar putea duce la refuzul oricărui efort îndreptat spre dobândirea acestor abilităţi, la autodepreciere şi la deteriorarea imaginii de sine, indiferent de celelalte calităţi ale sale.

Valoarea personala in raport cu societatea

Pe baza unei valori în sine bine interiorizate, copiii îşi pot stabili valoarea personală în raport cu societatea. O condiţie necesară în acest demers o constituie autocunoaşterea. În cadrul interacţiunilor sociale ies la suprafaţă sentimente, idei, senzaţii inedite – ce pot fi apoi discutate cu părinţii sau cu un alt adult în care copilul manifestă încredere. De asemenea, un rol important îl poate avea evaluarea vocaţională, care să dea copilului o măsură obiectivă a abilităţilor şi a limitelor sale.
   
A-ţi cunoaşte propria valoare este echivalent cu a şti ce şi cum poţi realiza, în ce condiţii şi unde este momentul să te opreşti. Copilul, lovindu-se adesea de situaţii noi, este firesc să aibă o imagine oarecum distorsionată a propriei valori. Poate accepta provocări care îl depăşesc sau poate refuza sarcini care îi sunt la îndemână, de teama eşecului. Dar numai experimentând poate afla cine este cu adevărat.