Ce este maturizarea psihologică?

autor: Psih. Sofia Manuela Nicolae

Succesul sau insuccesul şcolar

Pentru cei care urmează un ciclu lung de şcolarizare, intrarea la liceu constituie un...

Sportul si sanatatea copilului tau!

Sportul reprezintă una dintre cele mai bune şcoli ale vieţii în care învăţăm să ne...

Tensiunea arteriala la scolari

Tensiunea arteriala reprezinta presiunea cu care sangele circula prin vasele de sange. Valorile...

Bunele maniere - necesare si in ziua de azi!

Orice parinte stie ca nu e deloc usor sa-i inveti pe copii bunele maniere. Dar cu siguranta...

Experientele de viata

La nastere, mintea unui copil este ca o carte nescrisa, cu pagini albe. Peste 20 de ani va fi...

Taguri: maturizare dorinta dezvoltare proces copii

Adesea, când o persoană adultă are un comportament lipsit de responsabilitate, arogant, demonstrativ, teribilist, spunem despre ea că este „imatură”. Maturitatea psihologică nu este similară cu maturitatea biologica. Din punct de vedere psihologic, maturizarea se referă la evoluţia eului, de la deplina dependenţă maternă, până la dobândirea abilităţii de a accepta provocările vieţii şi a găsi în sine soluţiile potrivite.

Maturizarea este un proces care începe din prima clipă de viaţa. Rolul părinţilor este acela de a ajuta şi de a susţine copilul pe parcursul accestui proces. Sunt două greseli majore pe care le pot face părinţii, care sunt în stare să perturbe sau să blocheze procesul de maturizare: răsfaţul sau neglijenta. Rasfătul reprezintă cedarea permanentă în faţa dorinţelor copilului. Unui copil ale cărui dorinte sunt mereu indeplinite sau chiar anticipate, i se va părea inutil să încerce măcar să găsească singur soluţii la dilemele sale. Frustrarea este necesară.

Nevoi si dorinte

Trebuie făcută diferenţa dintre nevoi şi dorinţe. Satisfacerea nevoilor este vitală pentru sănătatea fizică şi psihică a persoanei. O nevoie, o dată satisfăcută, nu se va mai manifesta pentru un timp (nevoia de hrană, de exemplu). Dorinţele însă, nu cunosc saţietate. Satisfacerea unei dorinţe nu este vitală pentru o persoană. Dacă am satisface toate dorinţele copiilor, am sfârşi prin a creşte o generaţie de copii malnutriţi şi depresivi.

Părintele care are drept obiectiv facilitarea procesului de maturizare recunoaşte dorinţa copilului şi vorbeşte cu acesta despre ea. Discutând despre ea, există şansa ca dorinţa să piară, să devină mai rezonabilă sau să suporte aşteptare. Să presupunem că fiica dumneavoastră în vârstă de 6 ani vă cere să-i cumpăraţi un telefon mobil. În loc de a ceda rugăminţii ei, puteţi începe o discuţie despre dorinţa ei de a avea un telefon mobil. Puteţi afla, astfel, că se simte exclusă din grupul de prietene, că ar vrea să fie mai aproape de dumneavoastră sau chiar că se teme pentru siguranţa sa. Numai vorbind împreună despre dorinţa ei, veţi găsi posibilitatea de a o ajuta să facă un pas în sensul maturizării.
Neglijenţa părinţilor poate determina fie stagnarea într-un stadiu de dezvoltare infantil, fie o aşa-zisă maturizare precoce. Aceasta din urmă, însă, privită mai îndeaproape, se dovedeşte a avea mari lacune.

Putem spune despre o persoană că este imatură din punct de vedere psihologic atunci când comportamentul său este specific unui stadiu de dezvoltare anterior. De exemplu, un copil în vârstă de 3 ani poate fi imatur psihologic dacă doarme în pat cu părinţii, nu mănâncă singur sau foloseşte tetina în mod constant. Imaturitatea apare fie ca o stagnare – copilul nu a depăşit încă stadiul precedent – fie o regresie – întoarcere către un stadiu de dezvoltare anterior, atunci când eul nu poate face faţă situaţiei actuale.
Pe parcursul copilăriei, pot apărea stagnări sau regresii temporare. Acestea sunt fireşti şi ţin de propriul ritm de dezvoltare al fiecăruia.

De asemenea, sunt evenimente independente de voinţa copilului sau a părinţilor, care sunt în măsură să determine o stagnare sau o regresie temporară la un stadiu anterior de dezvoltare. Printre acestea putem enumera: accidente, divorţul părinţilor, decesul unei persoane apropiate, dificultăţi şcolare, etc. În cazurile acestea, este, de obicei, nevoie de ajutor specializat pentru depăşirea blocajelor.

Iată câteva criterii după care vă puteţi da seama dacă un copil de vârstă şcolară este matur din punct de vedere psihologic:

îşi asumă responsabilitatea pentru faptele sale;
manifestă empatie faţă de persoanele din jurul său;
acceptă negocierea dorinţelor sale;
are o bună toleranţă la frustrare – acceptă că nu orice dorinţă poate fi îndeplinită atunci când îşi doreşte el;
este sociabil şi are mai mult de un prieten;
are încredere în sine;
manifestă, deopotrivă, dorinţă pentru studiu şi pentru joacă;
îşi acceptă eşecurile şi le poate depăşi.

Maturizarea psihologică este un proces activ pe toată durata vieţii. Întotdeauna vor exista aspecte necunoscute despre noi înşine, pe care le vom descoperi în interacţiunea cu ceilalţi şi care, o dată integrate, ne vor îmbogăţi psihic. În concepţia lui C.G. Jung, acest proces, numit individuare, este însuşi sensul vieţii.

Comentarii