Capacitatea de gândire abstractă

Găndirea abstractă caracterizată după Jean Piaget (un renumit psiholog elveţian) prin stadiul operaţiilor formale, începe să se cristalizeze în jurul vârstei de 12 ani. În acest stadiu la adolescenţi se dezvoltă funcţia de cunoaştere, dobândind capacitatea de a gândi "ipotetic", conceptualizând dincolo de domeniul realităţii. Acum se dezvoltă şi capacitatea "discuţiei imaginate", a înlănţuirii de raţionamente sprijinite pe argumente pertinente.

De la o gândire implicată în mişcare şi percepţie, practic o gândire concretă, se ajunge la posibilitatea reflecţiei în plan verbal-abstract, în limbaj interior, creându-se posibilităţi de anticipare şi organizare a activităţii, în vederea unei optime adaptari.

Rolul imaginilor in gandirea abstracta

Imaginile au un rol important în primele faze ale formării gândirii. Ele intervin mai ales sub forma unor acţiuni imaginate. Sprijinul cel mai important al gândirii îl constituie activitatea de vorbire, limbajul. Acesta devine o activitate legată de gândirea abstractă, care este, în mare măsură, o "discuţie" imaginată. Cuvintele sunt astfel un fel de imagini auditive, kinestezice, vizuale care se succed într-un sens logic.
   
Capacitatea de a utiliza gândirea abstractă influenţează comportamentul general al adolescentului. Pe măsură ce încep să treacă treptat de la gândirea concretă la gândirea abstractă adolescenţii experimentează o pierdere a controlului. În timpul acestui proces de dezvoltare variabil ca timp de la individ la individ, ei pot supracompensa vulnerabilitatea prin comportamente defensive sau temperamentale.

Din nefericire, adulţii reacţionează adesea exagerat la aceste manifestări, ceea ce duce la conflicte şi încercări nereuşite de a controla adolescentul. Deşi este uşor de crezut că aceste comportamente denotă ceva real, practicienii şi educatorii care lucrează cu adolescenţi trebuie să conştientizeze că, datorită schimbărilor dramatice care au loc, aceştia sunt foarte confuzi şi consideră că trebuie să-şi ascundă adevăratele emoţii deoarece se simt nesiguri şi vulnerabili. În timpul acestei perioade de dezvoltare adolescenţii consideră că ei ştiu tot şi interpretează tentativele de control al comportamentului lor ca ameninţări la adresa nevoii de independenţă. Ei reacţionează exagerat şi, deoarece pentru ei timpul înseamnă "aici şi acum", pot deveni uşor compleşiţi şi descurajaţi şi se pot comporta impulsiv.

Deoarece nu raţionalizează prea mult, nu este deloc neobişnuit ca ei să reacţioneze la situaţii negative prin comportamente auto-vătămătoare, care pot avea consecinţe pe termen lung. Pe lângă aceste tendinţe există şi nevoia de afiliere la grup şi probleme referitoare la relaţiile de prietenie şi presiunea prietenilor. Adolescenţa timpurie poate fi o perioadă foarte dificilă. Deşi cei mai mulţi adolescenţi trec prin această fază fără a avea dificultăţi extreme, este normal ca ei să experimenteze modificări emoţionale, care îi afectează pe fiecare în moduri diferite. Pe măsură ce abilităţile de gândire abstractă se dezvoltată, treptat, aceste probleme încep să mai bine gestionate.