Cum cunoastem personalitatea copiilor?

Cunoasterea personalitatii copiilor, dar si a altor aspecte ale acestora face parte din procesul educativ, iar metodele care fac posibil acest lucru se pot dovedi folositoare atat parintilor cat si profesorilor sau altor persoane care intra frecvent in contact cu acestia. Metodele in cele din urma se pot imparti in doua categorii, asemenea modurilor prin care putem cunoaste un individ, si anume prin comunicare respectiv observarea comportamentala. Printre cele mai cunoscute metode in pedagogie, multe folosite frecvent in scoli, enumeram:
Metoda convorbirii presupune o relatie directa de incredere reciproca intre adult si copil. Ea reprezinta o discutie din care se pot trage concluzii referitoare la atitudinile, convingerile, opiniile, credintele, punctelor de vedere etc. ale copilului. Conversatia depinde foarte mult de persoanele implicate in ea; la copil acuratetea informatiilor este data de gradul sau de autocunoastere, capacitatea de analiza proprie (atat retrospectiv cat si introspectiv) dar si de expresivitatea sa verbala, alaturi de vocabular si fluenta. Aceasta metoda poate oferii de multe ori informatii unice despre scopurile, motivatiile sau eu-l social al copilului dar nu poate fi folosita ca unica metoda deoarece, in special la copii, gradul de autocunoastere este scazut si distorsionat.

Aceste convorbiri, la randul sau pot fi de mai multe tipuri, si anume:

• Convorbire libera - este mult mai simpla de analizat si condus dar se valorifica greu.
• Convorbirea dirijata - este un tip de convorbire stricta putand fi folosita doar in anumite situatii. Are calitatea de a fi structurata permitand o mai buna masurare a informatiilor obtinute.
• Convorbirea situationala - adesea folosita in scoli de catre profesori, reprezentand o discutie intre mai multe persoane. Releva informatii referitoare la eu-l social al copilului.
• Brainstormingul - reperzinta o discutie care stimuleaza creativitatea si pune pret pe ideile copilului.

Mai merita mentionate si alte tipuri de convorbiri, aplicate in psihologia de specialitate, asemenea convorbirilor psihanalitice, clinice, nondirective sau a terapiilor. Aceste metode din urma, desigur ca nu pot fi aplicate cu succes in majoritatea cazurilor de catre un parinte sau profesor.

Metoda observatiei este o metoda prin care copilul este urmarit (observat) iar pe baza comportamentului sau se pot trage diverse concluzii. Din pacate aceasta metoda nu este intotdeauna recomandata deoarece subiectivitatea observatorului poate modifica radical rezultatele, prin urmare atunci cand se aplica trebuie aplicata cat mai obiectiv. De asemenea, observatorul trebuie sa fie capabil sa diferentieze comportamentul situational, analizand doar acele componente care pot furniza informatii legate de personalitate si nu de anturaj sau mediu. O alta problema ar fi reactivitatea, adica copilul poate fi constient de faptul ca este observat iar ca si consecinta, comportamentul va suferi modificari temporare, dar de cele mai multe ori acest lucru nu modifica foarte mult acuratetea concluziilor.

O ultima metoda, ceva mai indirecta, de mentionat este metoda produselor activitatii. Aceasta metoda consta in analiza obiectelor cu care elevul se inconjoara dar si a obiectelor pe care acesta le-a creat. De la simple desene, compuneri, constructii tehnice pana la programe pe calculator, schite, proiecte etc. Produsele creatiei devin in timp o oglinda a creatorului, tocmai de aceea merita atentia observatorului.