Importanta comunicarii la pubertate!

Comunicarea nu se instaurează dintr-o dată! Este un proces lung şi dificil în care toţi participanţii trebuie să fie implicaţi. Calitatea comunicării şi obstacolele din calea ei, exprimă contradicţia trăită de adolescent care provoacă tensionarea relaţiilor familiale: necesitatea de a deveni autonom şi totodată de a menţine şi chiar a strânge legăturile cu părinţii, cu atât mai mult cu cât, crescând, se îndepărtează de ei.

Acest paradox "mă simt ameninţat de ceea ce-mi trebuie" nu este direct şi uşor identificabil de adolescent. Presiunea exigenţelor sale contradictorii îl apasă: se schimbă, părăseşte copilăria, devine o altă persoană. Această mutaţie ameninţă dragostea pe care o poartă el părinţilor şi cu care îl înconjoară aceştia.

Pe de altă parte, părinţii se plâng adesea că, odată intrat în adolescenţă, copilul lor nu mai vrea să le vorbească. În realitate, comparativ cu copiii, adolescenţii simt o mare nevoie de intimitate. Ei se află în toiul unor schimbări dramatice de dezvoltare, fiind uneori copleşiti de evenimente şi de schimbările care fac parte din viaţa lor.

Relatia parinte-adolescent

În relaţie cu adolescenţii este foarte important ca părinţii să găsească o cale eficientă de comunicare. În acest sens, Stephen Covey, un celebru psiholog american, oferă o soluţie utilă pentru a îmbunătăţi comunicarea în general: "Încercaţi mai întâi să înţelegeţi, apoi să vă faceţi înţeles." Acest lucru presupune ca înainte de orice reacţie, curiozitate sau ingerinţă din partea părinţilor, aceştia să aibă răbdarea să asculte mai întâi ce are de spus adolescentul. Astfel, el nu se va simţi umilit şi învaţă ca va fi întotdeauna ascultat şi respectat.

Când un adolescent, în mediul familial, devine indisponibil, se închide în el şi nu mai vorbeşte, înseamnă că se simte puternic lezat psihic şi spiritual. A-l sili să vorbească este o încălcare a individualităţii sale şi a dreptului la intimitate. Adolescentul are dreptul să-şi păstreze pentru sine gândurile şi problemele. Părinţii trebuie să-şi arate interesul pentru starea lui şi disponibilitatea pentru a-l asculta, lăsându-i liniştea şi timpul necesar să decidă dacă doreşte să discute sau nu.
La fel de important este ce spun părinţii şi felul în care o fac: iniţierea dialogului, acordarea sfaturilor sau criticilor.
   
Ca în orice, şi în comunicare trebuie menţinut un echilibru. Este necesar ca toate părţile să aibă posibilitatea de a vorbi sau, dimpotrivă, de a păstra tăcerea. Căutarea căii de mijloc între un val de cuvinte - menite să mascheze esenţialul - şi o tăcere grea - ce nu ţine cont de celalalt, cade atât în sarcina părinţilor cât şi a adolescenţilor.
Este foarte corect ca părinţii să negocieze cu adolescenţii lor. Aceştia merită să li se acorde accesul la regulile pe care trebuie să le respecte. Pe măsură ce se maturizează regulile se schimbă, iar capacitatea lor de a negocia oferă informaţii despre nivelul lor de maturitate.