Dezvoltarea psihică a băieţilor în timpul pubertăţii

Pubertatea este o perioadă de transformări fizice şi psihice. Acestea pot fi bulversante pentru copil, mai ales în condiţiile în care lipseşte informaţia. Părinţii şi educatorii trebuie să insiste asupra caracterului tranziţional al pubertăţii. Schimbările care pot afecta imaginea de sine a unui băiat, determinându-l să se ruşineze de aspectul său fizic (acneea, apariţia pilozităţii pe faţă, modificarea vocii, creşterea exagerată în înălţime sau creşterea disproporţionată a membrelor) – toate acestea reprezintă doar o etapă în drumul spre maturizarea fizică.

Energia, combativitatea, imaginaţia bogată, curiozitatea, dorinţa de a-şi încerca şi dovedi puterile - iată trăsăturile care definesc puberul băiat. Combativitatea trebuie canalizată spre activităţi sportive, curiozitatea trebuie satisfăcută de şcoală şi de părinţi, prin activităţi extracuriculare. Puberul nu mai este un copil, dar nu este încă nici adult. Are un statut ingrat – iar rolul părinţilor şi al persoanelor responsabile de educaţia sa în aceasta etapă este acela de a-l ajuta să treacă cu bine "în partea cealaltă". 

În vremurile de demult, pubertatea reprezenta o vârstă a iniţierii. Fie că iniţierea era făcută în grup (vânătoare, călătorie, expediţie) sau în izolare, aceasta semnifica desprinderea băiatului de mamă şi de lumea femeilor şi intrarea sa oficială în lumea bărbaţilor. Desacralizarea societăţii a determinat dispariţia riturilor de trecere şi, implicit, prelungirea copilăriei, imaturitatea psihică şi o stare de confuzie în rândul tinerilor. Cu toate acestea, inconştient, puberii tind să-şi creeze propriile "ritualuri", organizând expediţii sau proiecte comune. "Astăzi, când nu mai există model familial sau social, când fiul îşi urmează din ce în ce mai puţin tatăl, ritul de trecere nu se mai justifică, însă poate că proiectul, răspunzând tentaţiei pericolului cu o anumită prudenţă, poate ajuta (puberul) să se desprindă de copilărie pentru a atinge un nou nivel de autostăpânire în cadrul vieţii colective" ii, scria Françoise Dolto. 

Interesul fata de sexul opus

În mod firesc, la pubertate, apare interesul faţă de persoanele de sex opus. Spre deosebire de fete, băieţii dovedesc o timiditate pronunţată şi rar îşi declară sentimentele. La fel ca şi fetele, preferă să formeze grupuri separate, în cadrul cărora manifestă loialitate, prietenie, atitudini calde, înţelegătoare – însă păstrează o distanţă anxioasă faţă de grupurile de fete. Timiditatea, imaginea de sine negativă, insuficienta autocunoaştere, îi determină pe unii băieţi să creadă că sunt homosexuali. Fără a avea experienţa niciunei relaţii intime, aceştia îşi construiesc în imaginaţie o identitate falsă, se autoblamează, tind să se izoleze şi ajung la psiholog autoetichetându-se ca "anormali".

Pubertatea este vârsta la care băieţii simt nevoia de a avea un "maestru": profesor, antrenor, unchi, frate mai mare, care să le ofere imaginea unui eu ideal. Uneori şi tatăl poate juca acest rol, însă, cum puberul pune la îndoială valorile părinţilor, el tinde să caute "adevărurile" în afară.

Intrarea în pubertate a băiatului aduce cu sine trezirea complexului anima - grupare de trăiri psihice, imagini inconştiente ale feminităţii, predispoziţii înnăscute către imaginea sexului opus şi transmise din generaţie în generaţie. Anima este aceea care-l determină să scrie poezii, să se imagineze cavaler sau erou salvator al fetei iuibite. La originea complexului anima se află imaginea mamei, aşa cum ea a fost percepută de băiat de-a lungul copilăriei. Băiatul se va îndrăgosti, invariabil, de o fată care s-o evoce, într-un fel sau altul, pe mama sa.

O dată cu intrarea în adolescenţă şi finalul pubertăţii, băiatul va avea o imagine de sine mai completă şi mai apropiată de realitate, valori mai clare, o uşurinţă mai mare în expimare şi capacitate crescută de a se proiecta în viitor.