Ghidul-Parintilor.ro
Grupe de varsta  > Sfaturi pentru parinti  > Pedofilie, viol, abuz sexual... Cum explicati aceste notiuni copiilor?


Pedofilie, viol, abuz sexual... Cum explicati aceste notiuni copiilor?

autor: Echipa GP

Nu ocaziile de a deschide astfel de subiecte tabu va lipsesc (un buletin de stiri este plin de astfel de evenimente), ci curajul de a le aborda si cuvintele potrivite pentru a va face copilul sa inteleaga pericolele care il pot pandi.

Daca nu va simtiti in stare sa-i vorbiti copilului despre astfel de lucruri, va poate ajuta partenerul. Nu este important care parinte abordeaza subiectul, ci felul in care il prezinta.

Explicatii fara complicatii
Incercati sa pastrati nivelul mesajului cat mai simplu si utilizati cuvinte uzuale, pe care le folositi de obicei in discutiile cu cel mic. De exemplu, daca vreti sa-i explicati ce este un pedofil, puteti intrebuinta urmatoarea formulare: "pedofilul este o persoana care in aparenta este amabila si draguta, care iti ofera cadouri pentru a te atrage si a te face sa se simti in siguranta, si care apoi profita de situatie pentru a te atinge in zone interzise". Este bine sa-i subliniati copilului faptul ca acea persoana nu are dreptul de a proceda astfel si ca ceea ce face este nepermis.

De asemenea, puteti sa nu utilizati termenul de "pedofil", ci formule explicative, de genul "oameni rai". Ii puteti spune copilului ca niciun necunoscut nu are voie sa il mangaie sau sa-l sarute, mai ales in locurile intime. Acest lucru este, de altfel, valabil si pentru apropiati. De asemenea, spuneti-i ca, atunci cand se intampla asa ceva, trebuie sa fuga si sa strige dupa ajutor.
Insistati pe notiunea de pericol pentru ca, la 6-7 ani, copilul nu poate percepe intentiile celorlalti si oferirea de bomboane sau de alte cadouri echivaleaza pentru el cu un gest de bunavointa.

Semne de abuz
Este foarte important ca parintii sa supravegheze si atitudinea si comportamentul copilului. Daca se petrece un abuz asupra sa, si cel mic este amenintat sa nu spuna, atunci lucrurile pot ramane secrete multa vreme. Astfel, devine foarte important sa urmariti posibilele schimbari intervenite in starea de spirit a micutului.

Un copil care devine trist, se izoleaza brusc de ceilalti, este dezinteresat de scoala, incepe sa faca pipi in pat sau sa adopte atitudini infantile este un copil care a trait o drama si care incearca din rasputeri sa comunice ca are o problema. Bineinteles ca aceste manifestari nu inseamna neaparat ca cel mic a fost victima unui abuz sexual. Cauzele pot fi numeroase, dar ele se leaga tot de evenimente bulversante. De aceea, aceasta atitudine de tristete si izolare trebuie sa atraga atentia parintilor.

Secretul este comunicarea
Daca observati astfel de semnale, discutati cu micutul si spuneti-i ca va faceti griji pentru el si ca trebuie sa va spuna ce-l framanta. Incercati sa nu-i sugerati un posibil raspuns, pentru ca cel mic fie va va aproba si va pastra secretul pentru el, fie se va inchide si mai mult in sine.




tipareste articolul sursa: http://www.ghidul-parintilor.ro/sfaturi-pentru-parinti/educatie/pedofilie-viol-abuz-sexual-cum-explicati-aceste-notiuni-copiilor.html
data: 20.10.2019