Cont personal

Dezvoltarea morala a copilului

autor: Gabriela Dumitriu

 
Similare
Pentru cei care urmează un ciclu lung de şcolarizare, intrarea la liceu constituie un...
 
Sportul reprezintă una dintre cele mai bune şcoli ale vieţii în care învăţăm să ne...
 
Tensiunea arteriala reprezinta presiunea cu care sangele circula prin vasele de sange. Valorile...
 
Orice parinte stie ca nu e deloc usor sa-i inveti pe copii bunele maniere. Dar cu siguranta...
 
La nastere, mintea unui copil este ca o carte nescrisa, cu pagini albe. Peste 20 de ani va fi...
 
Taguri: copii  dezvoltare  moralitate  scoala 
Moralitatea, sau capacitatea de a actiona intr-o maniera morala, reprezinta potentialul individului de a rezolva conflictele si de a mentine un echilibru intre nevoile sale egoiste, egocentriste, si normele sociale, reglementarile privind nevoile si binele celorlalti.

Prin urmare, cand afirmam despre o persoana ca actioneaza intr-o maniera imorala, intelegem ca are in vedere, in actiunile sale, doar nevoile si interesele proprii, ignorand, subestimand, sau chiar sfidand nevoile, sentimentele, interesele celorlalti.
   
De-a lungul timpului, numeroase studii de specialitate s-au ocupat de analiza dezvoltarii morale a indivizilor, delimitandu-se trei mari perspective privind geneza si determinantii moralitatii umane: perspectiva dezvoltarii cognitive, care considera moralitatea un rezultat al intelegerii notiunii de dreptate sociala; perspectiva biologica, ce priveste moralitatea ca fiind innascuta, inradacinata in fiinta umana, perspectiva psihanalitica, conform careia moralitatea apare ca adaptare la normele impuse din exterior, pentru evitarea sentimentului de vinovatie ce decurge din incalcarea acestora.

Procesul dezvoltarii morale
   
Conform studiilor intreprinse de Freud, procesul dezvoltarii morale este incheiat in jurul varstei de 5-6 ani, spre deosebire de alti autori, care considera ca se poate vorbi despre dezvoltare morala abia incepand cu varsta de 6 ani. Psihologii contemporani au cazut insa de acord asupra faptului ca procesul de dezvoltare a moralitatii incepe in copilaria timpurie si dureaza pana la varsta adulta.
   
Exista insa si opinii conform carora, comportamentul moral este insusit prin mecanisme proprii invatarii: intarire si modelare. Avand in vedere ca, in educatia copilului, parintii recurg la un sistem mai mult sau mai putin coerent de recompense si sanctiuni, vom analiza cum anume se modeleaza conduita morala prin aceste metode.
   
In perioada prescolara, cand copilul ia pentru prima data contact intr-un mod liber cu mediul inconjurator, insa nu a reusit inca sa isi gestioneze intr-un mod satisfacator propriile nevoi, apar primele incalcari ale normelor de conduita morala, la care parintii reactioneaza. Pretentiile fata de copil cresc, prin prisma faptului ca orizontul sau de actiune se largeste, el luand contact cu grupuri sociale si cu regulile acestora. In aceasta perioada, comportamentul care este conform normelor sociale este intarit pozitiv, prin laude, aprobare, afectiune, iar cel negativ este intampinat cu pedepse (retragerea unor privilegii, admonestare, sau, in cel mai nefericit caz, agresiune fizica). Parintele devine astfel un sistem de ghidaj pentru comportamentul copilului, iar motivatia este teama de a  pierde afectiunea sa. El incepe sa dobandeasca sentimentul de vinovatie in legatura cu greselile sale, iar pentru a-l evita, actioneaza in conformitate cu normele.

Dezvoltarea cognitiva la 3-6 ani

Insa, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca, posibilitatea de intelegere a unei norme este in stransa corelatie cu dezvoltarea cognitiva a copilului. Nu ii putem pretinde unui copil de 4 ani sa inteleaga notiunile de dreptate sociala, de echitate, de iubire a aproapelui, de respectare a demnitatii celorlalti, de non-discriminare, etc. De aceea, este dezirabil sa se apeleze cat mai putin la pedepse atunci cand un comportament imoral apare, accentul punandu-se pe explicatii, pe exemple, deoarece pedeapsa reprezinta o forma de stimulare nociva, care are scopul de a inhiba un comportament. Ca efect nedorit, copilul ajunge, de frica pedepsei, sa-si inhibe comportamentul indezirabil doar in prezenta adultului, si sa-l continue atunci cand acesta este absent, deoarece nu se produce o interiorizare pe termen lung a interdictiei.
   
In aceasta perioada de varsta, apare frecvent la copii minciuna, sau denaturarea adevarului, si la fel de frecvent aceasta este pedepsita aspru de parinti. Nu trebuie pierdut din vedere faptul ca, in perioada 3-6 ani, gandirea copilului este de tip egocentric, in care propriile dorinte si placeri sunt suverane, el nu poate intelege faptul ca ceilalti au sentimente si opinii diferite, nu poate corela punctul sau de vedere cu al celorlalti, isi proiecteaza propriile senzatii si perceprii asupra celorlalti. De asemenea, gandirea sa este dominata de animism, el insufleteste obiectele din jur, nu face diferenta intre fantastic si posibil. In acest context, denaturarea adevarului este normala, face parte din procesul de dezvoltare. Fie ca apare sub forma de poveste inventata, cu personaje mai mult sau mai putin reale, fie ca are ca scop obtinerea unor favoruri, pedeapsa nu este o solutie atunci cand minciuna apare. Este, insa, o ocazie propice pentru a-l invata pe copil sa spuna adevarul, apeland la recompense si incurajari, atunci cand acesta o face.
   
Catre sfarsitul perioadei prescolare, in jurul varstei de 6 ani, la copil apare capacitatea de a discerne ceea ce este bun de ceea ce este rau, in contradictie cu regulile. Daca pana la acel moment, in dezvoltarea sa nu s-a constituit un sistem punitiv, axat pe sanctionarea dura a conduitelor imorale, indezirabile, el va interioriza armonios normele, realizand un echilibru optim intre propriile dorinte, si ale celorlalti. Deloc de neglijat este, in dezvoltarea morala a copilului, exemplul oferit de parinti. Nu ii putem pretinde acestuia sa nu minta, cata vreme noi insine o facem in fata lui, sau in relatie cu el. De aceea este indicat sa ne respectam promisiunile fata de el, sa ii acordam atentia cuvenita, sa ii spunem intotdeauna adevarul, pe intelesul sau, sa fim onesti si deschisi fata de el.
In concluzie, poate ar fi bine sa ne gandim la urmatorul lucru, ca modalitate de autoanaliza: cand copilul ne minte, fie ii este frica de noi, fie ne imita...
Comentarii
Nu exista niciun comentariu adaugat inca.
Fii tu primul care comenteaza acest articol.
PRINT

Ultimele postari

Intra in lacafenea.ro