De ce copiii iubesc senzatia de frica?

Intai de toate, trebuie facuta distinctia din frica adevarata si spaima falsa, oarecum contrafacuta, nascuta de un eveniment care nu are nicio legatura cu realitatea. Pe copilasi nu-i sperie cu adevarat povestile sau filmele de groaza, pentru ca disting in acestea o indepartare mare de lumea concreta. Bariera aceasta, care tine la distanta personajele rele din povesti si monstrii din filmele de groaza, le permite sa se bucure de fiorii fricii, fara sa suporte consecintele ei si fara sa-si asume efectele care decurg din aceasta teama. Un anume basm din cele povestite sau citite ii poate inspaimanta, da pe masura ce se familiarizeaza cu scenariul povestilor, aspectul inspaimantator tinde sa dispara, in timp ce trasaturile pozitive castiga in importanta. Angoasa initiala devine astfel o placere de a savura teama, atunci cand experienta le dovedeste ca o pot controla cu succes.

Frica este o ocazie pentru ca cel mic sa-si exerseze, asupra lui insusi, puterea de actiune. A experimenta in mod activ si voluntar teama, care este de obicei este o forta incontrolabila la care trebuie sa se supuna, reprezinta un mijloc foarte sigur de a descoperi mecanismele fricii si de a o invinge. De asemenea, este un exercitiu util pentru  a rezolva, prin diverse scenarii imaginare, o eventuala infruntare cu frica reala. De aceea, se poate vorbi despre o imblanzire a fricii.

Jucandu-se cu teama, copiii o transforma intr-un fapt marunt, neimportant, sau chiar intr-o adevarata placere.

Atunci cand viziteaza o gradina zoologica, de exemplu, copiii au ocazia de a se apropia de fiarele salbatice, de a cocheta cu pericolul si de a stabili limitele propriului curaj

Apropiindu-se de cusca leului, desi frica le dicteaza, dimpotriva, sa se indeparteze, isi testeaza rezistenta, indrazneala si limitele. Daca reusesc sa fie bravi in fata acestui pericol potential, resimt o mare satisfactie la gandul ca si-au controlat teama si ca, astfel, s-au maturizat.