Copilul timid

Timiditatea este o problema foarte obisnuita la varste mici si, intr-o oarecare masura, perfect inteligibila. Dar, atunci cand timiditatea afecteaza dezvoltarea sociala a copilului si cenzureaza exprimarea capacitatilor sale, aceasta problema poate deveni serioasa.
Ca parinte, este bine sa cunoasteti diversele manifestari ale timiditatii, precum si cauzele sale si sa puteti face distinctia intre timiditatea normala si cea patologica. De asemenea, este indicat sa aflati modalitatile prin care va puteti ajuta copilasul sa depaseasca acest handicap.

Ce este timiditatea?
Emotiile resimtite in situatii sociale noi sunt universal valabile si pot fi privite ca un mecanism de adaptare la diversele nivele de interactiune sociala intalnite in viata. Timiditatea reprezinta, de fapt, un mix de sentimente, printre care: teama, curiozitatea, tensiunea. Acestea se asociaza cu aparitia unei presiuni arteriale crescute si a unei augmentari a ritmului cardiac. Observatorul obiectiv poate recunoaste timiditatea dupa ezitarile verbale si gestuale, dupa privirea tematoare si dupa aparitia roselii in obraz.  O persoana timida vorbeste incet, cu glas tremurat sau ezitant. Copilasii mici isi sug degetul, se ascund in spatele adultilor, se retrag etc. 

Situatii declansatoare
Cunoasterea de noi persoane este principala cauza a aparitiei timiditatii, mai ales daca cel mic se regaseste deodata in centrul atentiei in cadrul unui cerc de adulti. Schimbarea mediului de viata si aparitia unor presiuni exterioare noi (inceperea gradinitei, a scolii, mutarea domiciliului etc.) sunt, de asemenea, posibile cauze ale timiditatii. Parintii care atrag atentia constant asupra defectelor celor mici sau care le permit acestora prea putina libertate incurajeaza, fara sa stie, sentimentul de timiditate.

Efectele timiditatii
Timiditatea poate fi un raspuns de adaptare la o experienta sociala cu potential  coplesitor. Copilul are un recul de adaptare, apoi isi recastiga controlul. In general, atunci cand copiii se obsnuiesc suficient cu mediul social in care traiesc si capata experienta de a trata situatiile dificile, timiditatea dispare. In absenta altor dificultati suplimentare sau a unor manifestari exagerate, nu se poate considera ca un copilas timid are probleme de comportament.
In schimb, micutii care prezinta o timiditate extrema, care nu este legata de o anumita situatie si nici tranzitorie, pot prezenta unele tulburari mai adanci. Unor astfel de copii le lipsesc abilitatile de a interactiona cu ceilalti si, de asemenea, au o imagine de sine deformata si negativa. De asemenea, nu initiaza nici un fel de contact cu alti copii, prefera sa se joace singuri sau se lasa abordati de altii pentru a se implica intr-un joc.
Un astfel de comportament tinde sa afecteze negativ perceptia celorlalti. Copiii timizi sunt considerati mai putin prietenosi si mai putin agreabili, sunt ignorati de colegi si nu sunt invitati sa participe la activitatile comune. Adolescentul timid se poate confrunta cu singuratatea, cu lipsa prietenilor si au mai putine relatii cu sexul opus.

Strategii pentru a va ajuta copilul

• Cunoasteti-va si acceptati-va copilul asa cum e. Aratati-va interesati de personalitatea sa, de interesele si activitatile sale. O relatie solida cu familia inseamna o incredere mai mare in propriile forte si, deci, o mai mare deschidere catre ceilalti.
• Copilasii timizi au o imagine de sine negativa si nu se simt acceptati. Incurajati-va copilul sa-si exploateze calitatile si potentialul si incurajati-le deciziile autonome, pe cont propriu.
• Ajutati-i sa se implice in jocurile celorlalti si sa contribuie cu idei la activitatile comune.
• Nu-l fortati sa ia contact cu situatii noi, cu un potential pe care-l resimte amenintator sau agresiv.
• Invatati-l ca timiditatea nu este o problema. Timiditatea este insotita de calitati ca modestia, rezerva, introspectia.