Cont personal

Tipuri de jocuri utile pentru copii!

autor: Echipa GP

 
Similare
Bulimia nervoasa este o afectiune psihiatrica caracterizata de episoade recurente de ingestie...
 
Sportul reprezintă una dintre cele mai bune şcoli ale vieţii în care învăţăm să ne...
 
Poate ca acum 20 ani era mult mai greu sa gasim o jucarie care sa stimuleze creativitatea...
 
Pe vremuri oamenii isi pierdeau dintii de tineri, dantura se ingalbenea si se inegrea si...
 
Tensiunea arteriala reprezinta presiunea cu care sangele circula prin vasele de sange. Valorile...
 
Taguri: jucarii  joc  joaca  copii  jocuri  copil  limbaj 
Jocul nu-i un simplu... joc. Jocurile copilariei contribuie in mod esential la dezvoltarea fizica, afectiva si cognitiva  a celor mici, stimuland, in plus, capacitatile de interactiune si de socializare ale copilasilor. Studii recente au pus in evidenta legatura dintre activitatile fizice ale micilor neastamparati si dezvoltarea creierului. 

Pentru ca fiecare tip de joc are avantajele sale, va prezentam cateva dintre cele mai utile genuri de activitati ludice pentru copilasul dumneavoastra.

Jocurile colective

Jocurile in care sunt implicati mai multi participanti sunt excelente pentru deprinderea abilitatilor de a socializa si pentru a progresa de-a lungul etapelor de crestere (care necesita o adaptare la diverse si noi provocari ale colectivitatii). Prin interactiunea cu alti copii in cadrul jocurilor, cei mici invata reguli sociale esentiale - a da si a primi, reciprocitatea, cooperarea. Desi gradele de interactiune variaza de-a lungul stadiilor de dezvoltare, copilasii invata treptat si notiuni de morala (nu e bine sa trisezi, sa furi jucariile altuia, nu te poti revolta cand pierzi etc.) si isi dezvolta un simt al valorilor. Pentru a fi pregatiti pentru viitorul lor de adolescenti si adulti, copiii trebuie sa participe la astfel de scenarii sociale.

Jocurile de constructie

Acestea sunt jocurile prin care copilasii invata sa manevreze lucrurile din jur si sa gestioneze corespunzator mediul lor de viata pentru a crea obiecte noi. Mai simplu spus, este vorba despre jocurile de tip lego sau cuburi, jocurile in nisip, construirea de cazemate de zapada sau de adaposturi improvizate din lemne, despre desenarea cu creta sau pictarea peretilor. Astfel de jocuri permit copilului o interactiune directa cu obiectele, din care invata calitatile diferite ale acestora, combinatiile care merg si care nu sunt indicate si incep sa inteleaga notiunile de baza despre desen, muzica, constructii etc. De asemenea, ofera celor mici un sentiment de implinire, de reusita proprie si le arata ca pot controla mediul inconjurator.

Jocurile de fantezie

Punerea in scena a unor mici piese, teatrul de papusi, interpretarea unor personaje fantastice, descoperirea unui mister dintr-un joc sau o carte sunt jocuri care pun la incercare capacitatea copiilor de a abstractiza, de a se pune in situatii noi, de a utiliza un limbaj neobisnuit pentru ei si de a personifica niste emotii si sentimente inedite. In plus, copiii isi dezvolta gandirea si invata sa gandeasca dincolo de "acum" si "aici". Capacitatea de a jongla cu idei si concepte, de a exprima idei si visuri este esentiala pentru dezvoltarea celor mici. 

Regulile sunt importante

In etapele de dezvoltare, copiii progreseaza de la o viziune egocentrica catre intelegerea rolului celorlalti si isi asuma, treptat, regulile sociale. Acest lucru se poate intelege si prin implicarea in jocuri de genul "ce fac eu sa faca toti", "mima",  "frunza", fotbal si alte sporturi. Existenta unor reguli si a unui supraveghetor care sa urmareasca respectarea acestora este foarte utila pentru a invata ca intreaga viata este un cadru care functioneaza in limitele unor principii. 




Comentarii
Nu exista niciun comentariu adaugat inca.
Fii tu primul care comenteaza acest articol.
PRINT

Ultimele postari

Intra in lacafenea.ro