Cont personal

De la dragoste la sex

autor: Dr. Marian Ciobanu

 
Similare
La inceputul perioadei scolaritatii mici (6/7-10/11 ani), copilul se afla in faza decentrarii...
 
Perioada pubertatii marcheaza primul pas in trecerea catre maturizare si integrare in...
 
Incepe la fete intre 16 si 18 ani, iar la baieti intre 17-18 ani. Sfarsitul adolescentei este...
 
Are loc la fete, in medie, intre 9 si 13 ani, iar la baieti intre 11 si 13 ani, perioada in...
 
Atracţia sexuală este o senzaţie puternică, deosebită. Această atracţie este...
 
Taguri: sexualitate  relatii  sex  intimitate 
Prietenia a fost primul pas; al doilea pas e obţinerea încrederii, respectului şi descoperirea atracţiei reciproce; al treilea mare pas este primul sărut; următorii paşi sunt intimitatea tot mai prezentă; ultimul pas este actul sexual. Aceşti paşi, inclusiv sexul, nu sunt obligatorii în faza întâlnirilor.
 
Sexul este un pas major, special, intim, drăgăstos, pe care îl faci cu cineva pe care îl iubeşti şi care te iubeşte.
Intimitatea fizică, de la sărut la actul sexual, va schimba prietenia. Sexul poate fie să crească, fie să diminueze intensitatea relaţiei.

Comunicarea intr-o relatie

De cele mai multe ori, într-o relaţie în care există comunicare şi înţelegere, sexul adânceşte intimitatea emoţională dintre cei doi îndrăgostiţi. Dacă tu şi prietena ta v-aţi decis că sunteţi gata să deveniţi intimi, atunci ar trebui să fiţi suficient de maturi şi responsabili, ca să o faceţi fără riscuri. Sexul poate fi minunat, dar nu vine fără riscuri emoţionale şi fizice. Riscurile fizice sunt transmiterea de boli sexuale şi sarcina. Tu şi prietena ta trebuie să luaţi măsuri de precauţie, înainte de a face sex. Riscurile emoţionale survin de la faptul că sexul este un act incredibil de intim, care poate adânci felul în care cei doi ţin unul la altul, dacă amândoi sunt pregătiţi şi responsabili de acest pas. Uneori sexul slăbeşte sau chiar distruge o relaţie/prietenie. Dacă eşti nesigur sau te simţi vinovat, sexul te răneşte şi te degradează, mai ales dacă partenerul nu îţi împărtăşeşte sentimentele.

În prezent, sexul este mai frecvent în relaţiile de cuplu premarital, comparativ cu generaţiile anterioare, deoarece acum tinerii se căsătoresc la o vârstă mai matură şi au la dispoziţie metode contraceptive mai eficace. Cei mai mulţi adolescenţi sunt mult mai deschişi în discutarea aspectului sexual, decât părinţii lor. Această atitudine ar putea contribui la o mai bună armonie în viitoarea căsnicie. Permisivitatea sexuală crescută a adolescenţilor, în special a fetelor, şi aspectul lejer al moralităţii sexuale influenţează toleranţa şi acceptarea unor standarde de comportare sexuală diferite de cele ale părinţilor.

O dată cu viaţa libertină şi cu creşterea promiscuităţii sexuale, însă, apare şi o creştere a bolilor transmise sexual, a avorturilor, a sarcinilor neplanificate, a copiilor nelegitimi, a copiilor abandonaţi şi a adul-terului.

Deşi adolescenţii sunt mai activi sexual decât în trecut, mulţi dintre ei nu folosesc metode eficiente contraceptive si nici de igienă genitală.

Sexul nu demonstrează neapărat iubirea pentru partener. Sexul nu este obligatoriu o dovadă de dragoste, nu te transformă în adult, nu îţi dovedeşte independenţa faţă de părinţi, nu ameliorează o relaţie şubredă, ci - din contră - o poate complica, şi nu te fereşte de singurătate.

Semnificaţia relaţiilor sexuale

Dorinţa de a experimenta şi a-ţi testa capacităţile sexuale este o necesitate preliminară, pentru a te dezvolta ca adult. Adolescenţii au nevoie să-şi descopere capacităţile sexuale faţă de o altă persoană. Până ce nu a avut contact sexual, un băiat nu este sigur că o poate face; până când nu are orgasm, o fată nu ştie dacă este capabilă de aceasta.

Activitatea sexuală este mai mult decât ceea ce faci; ea exprimă ceea ce eşti şi ceea ce simţi. Poate să însemne de la plăcutul "Te iubesc!",  sau "Am nevoie de tine", până la "Te urăsc şi vreau să te pedepsesc". Faci dragoste din motive diverse: pentru că îl iubeşti, o doreşti, îl cauţi, pentru ca să te simţi bine, să-ţi împlineşti visele, să te relaxezi, să-ţi dovedeşti că eşti tare, să nu fii singură, să-ţi completezi palmaresul, să-ţi îmbunătăţeşti performanţa, să te ataşezi, să-ţi păstrezi prietenul, să câştigi prestigiu social, să evadezi din cotidian. Tu de ce o faci?

Adolescenţii de vârstă mijlocie (14-16 ani) au contact sexual mai degrabă pentru explorare, decât pentru intimitate. Pentru un băiat, predomină impulsul de a obţine o plăcere genitală, nevoia de o relaţie tandră cu o fată fiind pe plan secundar. Pentru fete, din contra, nevoia primară este a unei legături tandre, de iubire; înaintea unui contact sexual, au nevoie de explorare şi excitaţie sexuală. Fetele au nevoie să depindă emoţional de cineva.

Problemele libertăţii sexuale

În prezent, mulţi tineri se bucură de sexualitate şi în afara cuplului/căsătoriei. Deseori, băieţii şi fetele cred că actul sexual ar trebui să fie o experienţă oarecare, fără emoţia intimităţii. Iubirea reciprocă nu este considerată esenţială, pentru ca intimitatea fizică să fie satisfăcătoare.

Deşi legăturile prelungite, dar trecătoare, sunt obişnuite, nevoile emoţionale ale ambelor sexe nu sunt aceleaşi. În legăturile sexuale tandre şi drăgăstoase, fetele sunt mai statornice decât băieţii, mai orientate către viitor şi cu o dorinţă mai mare de a clădi un cămin. Un factor esenţial, care întăreşte o legătură de dragoste dintre o fată şi un băiat, este dorinţa de permanenţă a fetei. Ea crede că, dacă băiatul o iubeşte cu adevărat, vrea şi el ca legătura lor să dureze o viaţă.

Băieţii trăiesc mai degrabă în prezent; ei nu vor să aibă copii până nu sunt maturi, fiindu-le teamă de responsabilitate. Când o adolescentă este îndrăgostită şi spune ce simte, îşi asumă riscul de a fi respinsă, deoarece prietenul său este incapabil de o legătură îndelungată, cu responsabilităţi. O sarcină neaşteptată distruge o astfel de legătură sexuală. Băiatul se simte prins în capcană, iar fata rămâne abandonată şi dezamăgită. În plus, urmările unor BTS sunt mai grave la fete. Riscurile libertăţii sexuale sunt, astfel, mai mari la fete, decât la băieţi.
Comentarii
Nu exista niciun comentariu adaugat inca.
Fii tu primul care comenteaza acest articol.
PRINT

Ultimele postari

Intra in lacafenea.ro