Adolescentii si deciziile corecte!

În secolul 21 adolescenţii se confruntă cu situaţii poate mai dificile decât în orice altă perioadă din istorie: bombardament mediatic, abuzuri, conflicte, dependenţe, stresul provocat de facultate şi presiunea din partea colegilor, comunicarea cu părinţii, drame legate de relaţiile amoroase, asta pentru a enumera doar cateva. Alegerile pe care le fac adolescenţii în aceste momente de cumpănă le schimba viaţa în bine sau în rău.

Capacităţile cognitive în continuă dezvoltare le conferă în acelaşi timp tot mai multă forţă dar şi mai multă fragilitate: gândesc mult, deci sunt capabili să-şi imagineze cele mai multe dintre soluţiile problemelor cu care se confruntă, dar nu reuşesc să ia o decizie. Ezită între câteva soluţii şi se simt depăşiţi de această necesitate de a alege fără a se putea hotărî.

Adolescentul este foarte sigur şi totodată foarte nesigur pe el însuşi, oscilând în alegerile sale între aceste două extreme. Cel mai bun lucru pe care-l pot face părinţii pentru el este să-l ajute să-şi structureze şi să-şi planifice gândirea. Ajutorul însă trebuie să fie însoţit de argumente. Părinţii nu-şi pot impune un punct de vedere pentru că riscă să nu fie ascultaţi, generând un conflict, dar nici nu pot proceda ca şi când ar fi independent, lăsându-l să greşească şi să ajungă în impas. Argumentându-şi propunerile, oferindu-i sugestii concrete, pe lângă faptul că-l vor ajuta să raţioneze singur şi să ia o decizie, părinţii îl vor învăţa să argumenteze el însuşi.

Autonomia comportamentala

Astfel, simţindu-se luat în considerare, adolescentul se va deprinde treptat să-şi argumenteze propunerile, alegerile, construindu-şi astfel un stil propriu de a gândi.
Luarea pe cont propriu a unor decizii, indiferent dacă părinţii sunt de acord sau nu, presupune din partea adolescentului dobândirea unei autonomii comportamentale.

În situaţia în care această autonomie este la cote suficient de înalte, adolescentul acţionează conform propriilor decizii, fără a ţine cont de opiniile altora; nu abandonează executarea unei sarcini dacă întâmpină dificultăţi şi se străduieşte să se descurce singur. În cazul în care autonomia comportamentală nu este sufient exprimată, adolescentul acţionează aşa cum îi dictează alţii sau cum crede că ar dori ceilalţi; are nevoie de încurajări pe parcursul acţiunilor sale şi abandonează efectuarea sarcinilor dificile dacă nu este ajutat.

În concluzie, cu fiecare decizie bună luata de unul singur, cu atât adolescentul devine mai stăpân pe sine, mai încrezător, şi invers, din fiecare greseală făcuta el capătă experienţă şi învaţă cum să se descurce mai bine data viitoare.